MESAJUL ORDINULUI MILITAR AL VETERANILOR DIN TEATRELE DE OPERAŢII CU OCAZIA ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI 1 DECEMBRIE

Dragi români, camarazi, veterani ai teatrelor de operații aflați la datorie sub jurământ,

1 Decembrie 1918 reprezintă pentru poporul roman maim ult decât o zi de sărbătoare națională, este simbolul voinței unei întregi națiuni de a avea o identitate, un nume și un cuvânt în fața națiunilor lumii. Încercările în decursul istoriei noastre de a realiza unitatea națională, așa cum s-au străduit cu sânge și trudă regi, domni și generații de patrioți : Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, revoluționarii pașoptiști și Alexandu Ioan Cuza, s-au finalizat în anul de grație 1918 după un imens tribut de sânge dat de armata română în primul război Mondial.

Pentru prima dată în istoria neamului românesc, după brava dar scurta încercare de unire a provinciilor românești sub sceprul lui Mihai Viteazul, prin voința populară, România se întregește în granițele ei naturale. Dacia
străveche renaște…! Țara românească, Moldova, Transilvania, Basarabia, Bucovina, Banatul și sudul Dobrogei, toți cei care vorbesc și simt românește se reunesc într-un singur stat. Statul Național Unitar Român.

Dragi camarazi, să nu ne uităm eroii care au desăvârșit unirea de la 01 Decembrie 1918 și să nu uităm că suntem datori moștenirii lăsate cu jertfa lor de sânge.

Cu pioșenie ne înclinăm frunțile în memoria eroilor unirii.

GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!

Preşedintele
Ordinului Militar al Veteranilor
din Teatrele de Operații
Col(r)Dr. Vasile VREME

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *